“Ai milă de mine, Dumnzeule…!” Psalmul 51:1a
Aici e strigătul după milă al lui David, un rege din poporul Domnului, care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El a fost trezit din starea lui prin cuvintele directe ale proorocului Natan: “Tu ești omul acela!”. Binecuvântați sunt toți Natanii care pot trezi pe alții din starea lor de păcat.
O PERIOADĂ DE ASCUNDERE A PĂCATULUI.
Așa a avut și David în viața sa. Toți păcătoșii caută să-și ascundă păcatul, își îngroapă conștiința în treburi și în plăceri; nu vor să fie deranjați de conștiință. Pentru ei păcatul e un fleac. Nu țin seama că gravitatea vinei e în rapot cu persoana ofensată. În armată, una e neascultarea de dl. fruntaș și cu totul alta e neascultarea de dl.general. Orice neascultare a noastră e față de Dumnezeul cel PreaÎnalt. Deci, vina ta e foarte gravă! Și ține seama, dacă nu-ți recunoști păcătoșenia acum și aici, dincolo o vei recunoaște toată veșnicia, în Iad, dar va fi prea târziu… căci în Cer, în Cetatea sfântă, nu va intra nici un păcat: “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.” (Apocalipsa 21:27).
Aceștia, care își ascund păcatul, sunt membrii în registrul bisericii, au fost botezați căci au spus că s-au pocăit, dar în viața lor nu se vede nici o schimbare făcută de Duhul Sfânt. Ei țin cadența cu lumea, umblarea lor e “dupa mersul lumii acesteia”. Aceștia ar vrea să ajungă în Canaan dar n-au părăsit Egiptul. Ei caută să se poarte frumos, la moda zilei; vin la biserică, le plac societatea, glumele, bancurile; vor o viață veselă, să fie în față; nu țin seama de minciuni în glume, de enervări, certuri, vorbiri de rău. În afara bisericii trăiesc faptele firii pământești. Pentru ei pocăința e un fel de “metanoia”, schimbare a gândirii cum zic unii; nu e schimbarea inimii, a viețuirii, lucrată de Duhul Sfânt. E foarte greu ca păcătoșii să-și recunoască vina căci ei aruncă în spate toate pacatele lor, doar pe ale altora le păstrează în față. Și ce mulți sunt aceștia! Ne mirăm că lumea nu se pocăiește… Din cauza aceasta toată lucrarea Duhului e zădărnicită.
Uneori chiar cei de sus, păstorii, comitetul, dirijorii, grupa de laudă și închinare, își ascund vinovăția, nu trăiesc Evanghelia, nu sunt forțe spirituale ci doar străduințe ale firii, dorințe de faimă. Ei nu s-au prăbușit niciodată în fața Domnului, îngroziți de starea lor de păcătoșenie. Pojghița de gheață a superficialismului nu s-a rupt niciodată ca să vadă cloaca păcătoșeniei și să strige: “Doamne, ai milă de mine!”. Au auzit de atâtea ori poezia “O om, ce mari răspunderi ai!” dar nu s-au înfiorat! Nu au stat niciodată pe genunchi sau cu fața la pământ și să geamă sub povara răspunderii. Așa a fost și David.
O ZI DE TREZIRE.
Domnul a trimis la David pe proorocul Natan, care într-un fel tainic – cum se obișnuia în Israel – i-a prezentat un păcat săvârșit de cineva și David înfuriat pe acel om, rostește sentința. Atunci, proorocul i-a spus: “Tu ești omul acela!” (2 Sam. 12:1-7). Și ce strigăte după mila Domnului au urmat!
Savonarola, omul prin care Dumnezeu a făcut o trezire în Florența, Italia, a fost condamnat de papalitate să fie ars pe rug doar pentru vestirea curata a Evangheliei. El a avut o perioadă de întemnițare până la execuție, timp în care a scris o carte: “Meditație la Ps. 51”. În România o aveam; e de toată frumusețea! La versetul întai el a scris: “Adâncul cheamă adâncul. Adâncul păcătoșeniei cheamă adâncul milei. Și adâncul înghite adâncul. Adâncul milei înghite adâncul păcătoșeniei”. Numai cine s-a îngrozit de adâncul păcătoșeniei sale poate gusta adâncul milei lui Dumnezeu.
David numai după ce și-a dat seama de gravitatea vinovăției sale a strigat: “Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu. Căci îmi cunosc bine fărădelegea și păcatul meu stă necurmat înaintea mea”. Starea lui îi devenise insuportabilă. Știa că are de-a face cu Dumnezeul dreptății. El zice: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta”. Orice păcat al nostru lovește întâi în sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu. Astăzi se predică mai mult dragostea lui Dumnezeu. Ea arată pe Hristos Domnul trimis să fie Mântuitorul, să dea milă oricărui păcătos, dar păcătoșii refuză mila. Și toți cei ce refuză mila vor avea parte de urgia lui Dumnezeu. Dar astazi nu se prea vorbește despre sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu. De aceea poporul nu are teamă de Dumnezeu, ci bea nelegiuirea ca apa. Doamne ai milă de noi!
Numai cine a trecut prin zbucium și chinurile morții din pricina păcatului nu se mai joacă cu păcatul și stie să-și prețuiască și să mulțumească Domnului pentru iertarea primită. Atunci trăirea în har e dulce iar cuvântul Scripturii e ca picurul din fagure. Viața devine lumină și binecuvântare pentru alții iar Domnul Isus este Preaiubitul inimii.
O, ce binecuvântate sunt trezirile spirituale!
— Petru Popovici